Misinuea Consiliului Judeţean al Elevilor este de a reprezenta elevii din şcolile dâmboviţene şi de a asigura un mediu propice dezvoltării personale şi profesionale a elevilor prin susţinerea acestora în activităţiile şi acţiuniile pliate pe interesele şi nevoile acestora.

  WP_20140313_005În ziua de 14.03 2014, CJE Dambovita s-a intrunit in amfiteatrul liceului de Arte ,,Balasa Doamna”, pentru a pune la punct chestiuni organizatorice. In cadrul adunarii, au participat reprezentanti a 20 de licee(din totalul de 30 ale judetulul), un numar multumitor si incurajator, fiind o dovada ca elevii se implica din ce in ce mai mult. Principalul scop al zilei a fost diseminarea informatiei transmise de C.N.E, dar si implementarea proiectulul ,,CiNE conteaza pe tine!”. Pentru inceput, Aura Marina-vicepresedinte CJE DB- a descris proiectul si obiectivele acestuia si a explicat pe larg cum se vor desfasura activitatile, dar si  modul de centralizare a chestionarelor pe CȘE. Au urmat apoi întrebărilor celor prezenți și s-a trecut la discuția pe tema dezbaterii pe care CJE Dâmbovița urmează a o organiza în aprilie. Președintele, Bianca Maria Vlad, a scos în evidență problemele cele mai dese întâlnite în centralizarea chestionarelor aplicate în februarie de către Consiliul Elevilor și identificate de colegii noștri, probleme pe baza cărora s-au formulat temele dezbaterii ,,Vocea Elevului” și moțiunile acesteia. În urma unor discuții aprinse, în care s-a dovedit că elevii sunt preocupați pentru viitorul lor și al colegilor, dar și că sunt contienți de problemele sistemului de învățământ român, s-a decis ca prima mare chestiune adusă la masa roșie să fie ABSENTEISMUL. Cei prezenți au considerat că este una dintre cele mai mari probleme ale școlii românești și au identificat mai multe cauze: -metode de predare învechite, ineficiente și plictisitoare -lipsa interesului unor profesori și lipsa comunicării profesor-elev-părinte -elevii nu văd importanța anumitor ore/școlii -situatie actuala a sistemului de învățământ, considerată de toți conflictuală, frustrantă și ostilă. Așadar, în prima săptămână a lunii aprilie se va organiza în cadrul Bibliotecii Județene ,,I.H.Rădulescu”, dezbaterea ,,Vocea Elevului”, care dorește să aducă fată în față cei trei factori importanți au educației, elevul, părintele și profesorul și să dea soluții. Cât despre proiectul ,,CiNE contează pe tine”, organizat de C.N.E în parteneriat cu Asociația Elevilor Mehedințeni, CJE Dâmbovița a demarat procesul de implementare al acestuia, iar până pe 20.03, președinții de CȘE vor aplica și centraliza chestionarele date. Până în data de 30.03, Biroul Executiv va oferi și rezultatele complete, centralizate la nivel județean.

Reclame

Adunarea Generala a C.N.E.

În perioada 4-7 februarie 2014, la Brasov s-a desfășurat Adunarea Generală a C.N.E, care a avut ca scop alegerea noului board, dar și stabilierea strategiei de dezvoltare a Consiliului Național al Elevilor în următorul an. 

Înscriși în cursa pentru ocuparea funcțiilor din Biroul Executiv au fost: 

Pentru Departamentul de Organizare Internă al Consiliului Naţional al Elevilor: Mușuroi Alexandru, CJE Dolj și Rareș Bîrle, CJE Maramureș, cel din urmă primind și cele mai multe voturi și devenind astfel noul Secretar de Interne.

Pentru Departamentul de Organizare Externă a C.N.E: Marc Paul-CJE Satu Mare și Tudor Găitan-CJE Suceava, acesta fiind și noul Secretar pe Externe.

Pentru Președenția C.N.E au concurat 3 candidați: Cleopatra Nestor-CM București, Eduard Mititelu-CJE Botosani și Ioanis Divoiu-CJE Cluj. Datorită faptului că niciun candidat la funcţia de Preşedinte al Consiliului Naţional al Elevilor nu a întrunit majoritatea simplă a voturilor s-a trecut la turul doi cu candidaţii Ioanis Divoiu (Nord-Vest) şi Eduard Mititelu (Nord-Est). În urma votului, noul președinte al CNE este Eduard Mititelu, câștind la doar un vot diferență.

Un alt scop al acestei întruniri a fost, după cum am precizat anterior, redactarea strategiei C.N.E în noul mandat. Astfel, s-au constituit patru ateliere: Statutul Elevului, Organizare internă și HR, Relații Externe și PR și Politici Educaționale. Fiecare a elaborat la finalul discuțiilor un plan care va avea rolul stabilirii direcției de actiune ale C.N.E.

Tot acum au avut loc întruniri cu partenerii C.N.E și s-au dezbătut posibilele viitoare parteneriate. În ultima zi, 7 februarie, Ministrul Educaţiei Naţionale, prof. univ. dr. Remus Pricopie, a fost  prezent în cadrul sesiunii de închidere a AG-ului.

„Există doua axe prin care puteţi actiona: reprezentarea colegilor voştri şi colaborarea cu Ministerul Educaţiei Naţionale”.-dl. Ministru.

CJE Dâmbovița a fost reprezentat de către delegația formată din Vlad Bianca, președinte CJE DB, Rădulescu-Soare Maria și Aura Marina, vicepreședinti, precum și Sînziana-Maria Voicu, senior CNE și dna. coord. Sabina Teodorescu. Considerăm că am adus o contribuție bună de luat în seamă în cadrul lucrărilor AG, că ne-am reprezentat județul cu demnitate și că am cunoscut oameni valoroși, făcând schimb de experiență și descoperind noi orizonturi în ceea ce privește activitatea noastră în CNE.

Acestea fiind spuse, noul an CNE-ist începe astăzi, cu forțe și perspective puternice și împrospătate. Menționăm că CJE Dâmbovița dorește să aibă un an cel puțin la fel de productiv ca cel care tocmai s-a scurs. Mulțumim coordonatoarei noastre, ISJ Dâmbovița, precum și seniorilor noștri care ne sunt alături mereu.

Pentru programul detaliat, dar și alte informații, accesați pagina de Facebook  a C.N.E: 

image

  Saptamna aceasta la Biblioteca Judeteana I.H.Rădulescu din Târgoviște a avut loc şedinţa Biroului Executiv al CJE Dâmbovița. Au fost aduse în discuţie probleme importante pe care CJE  trebuie sa abordeze în perioada imediat urmatoare:
– participarea si contribuţia membrilor CJE Db la Adunarea Generală CNE , care se va desfășura la Brașov în perioada 3- 7 februarie 2014 ;
– criteriile de selecție pentru membrii CJE care şi-au depus candidatura pentru participarea la AG CNE (candidaturile se depun pe wedu.ro până pe 20 ian.
-planul de actiune al CJE Db în perioada inediat urmatoare ( inclusiv pe sem. II)
   CJE continuă proiectele de succes din mandatul trecut( modalitatea de abordare fiind diferită):
  – Implicarea ca modalitate de cunoaștere;
-Construim atitudini;
– Concursul de cultură generală.
  Vor fi lansate şi proiecte noi:
– Competitia Judeţeană de proiecte CŞE;
– ,,Vocea elevilor” – sesiuni periodice de dezbateri cu privire la problemele cu care se confruntă societatea românească, în general  si tinerii , în special.
– Campanii de Promovare a voluntariatului în rândul elevilor dâmbovițeni.
image

image

Imagine

Foto: David Florin Ciocodeică

Ce a însemnat Consiliul Elevilor pentru tine ?
Mă numesc David Florin Ciocodeică, sunt elev la Liceul Tehnologic „Nicolae Ciorănescu” din Târgovişte, judeţul Dâmboviţa şi am deosebita plăcere de a vă mărturisi câteva din clipele frumoase petrecute în Consiliul Elevilor. Încă din clasa a IX-a mi-am dorit să reprezint elevii din cadrul liceului la diferite conferinţe, dezbateri şi proiecte specifice elevilor dornici de implicare. Pentru mine Consiliul Elevilor a înseamnat si înseamnă echipă ,unitate , reprezentativitate în rândul elevilor , dorinţă de a atinge interesele lor. Noi suntem vocea elevilor din acest motiv pot spune că suntem o familie care îşi realizează sarcinile de muncă şi menţinerea unui mediu propice dezvoltarii profesionale ale elevilor din cadrul liceului. Eu îmi doresc ca acest Consiliul Elevilor să ajungă pe cele mai înalte culmi al succesului.M-am informat despre ceea ce înseamnă Consiliul Elevilor şi ceea ce face acesta timp de doi ani de zile în care am avut funcţia de director de department activităţi şcolare şi extra şcolare în primul an, iar în al doilea an am avut funcţia de vicepreşedinte pe scoală şi pe judeţ ocupând din semetrul al doilea funcţia de director de activităţi scolare şi extraşcolare implicandu-mă activ în viaţa scolii şi a societăţii dând tot ceea ce este mai bun din mine. 
În clasa a XI-a dupa doi ani de experienţă m-am gandit ca pot reprezenta Consiliul Elevilor la nivel local, judeţean, cât şi naţional după aceea mi-am depus candidatura pentru funcţia de preşedinte. Dorinţa mi-a fost îndeplinită câştigând cel mai mare numar de voturi din liceu. La prima şedinţă mi-am prezentat planul de activitate din anul ce urma a decurge cu o serie de activităţi şcolare şi extraşcolare. Primul proiect scris a fost pe tema “Spune stop, violenţei şcolare!” în care am discutat despre cazurile de violenţă din mediul şcolar. Al doilea proiect a fost despre toleranţă, din care am înteles că este foarte important să fii tolerant cu cei din jurul tău. Al treilea desfaşurându-se în perioada “Să ştii mai multe,să fii mai bun!”pe o gamă largă de concursuri extraşcolare cum ar fii : concursul de sah, concursul de cultură generală şi dezbateri pe tema “Rolul reprezentantului elevilor în Consiliul de Administraţie” în care elevii ş-au susţinut punctele de vedere. Al patrulea proiect a avut cel mai mare impact asupra scolii, asupra elevilor şi a societăţii, proiectul numindu-se “Voluntariatul,un pas spre viitor!”. Acest proiect a avut ca scop informarea elevilor, tinerilor despre ceea ce înseamnă voluntariat prin distribuirea de pliante, broşuri, materiale informative în cadrul liceului cât şi la nivelul judeţului Dâmboviţa. Acest proiect a desfăşurat zeci de activităţi cum ar fii: lansarea priectului şi a campaniei de informare, promovarea prin pliante în liceu, constituirea de echipe de voluntari, curs de formare pe tema “Luarea deciziilor la vârsta adolescenţei”, dezbateri pe tema “Voluntariatul este cheia succesului?”,flash-mob freeze pe tema “Astăzi, sunt voluntar” ,hand-mand“Mic- dejun sănătos”, “Să vorbim despre voluntariat”, înfiintarea unui “After-school” şi multe alte activităţi desfăşurate cu brio la nivelul şcolii cât şi la nivelul judeţului. Cu acest proiect am apărut de opt ori în presa on-line, o dată la stiri pe Columna TV şi o dată la radio. Ne-am simţit onoraţi ca un Consiliul Şcolar al Elevilor din judeţul Dâmboviţa să scrie proiect European. Toate aceste activitati mi-au adus un surplus de energie şi experienta în cadrul Consiliului scolii şi al societăţii.
Consiliul Şcolar al elevilor înseamnă exprimarea ideiilor şi a opiniilor legate de viaţa elevilor. Pe mine acest Consiliu m-a dezvoltat pe plan personal, cât şi professional. Pariciparea mea la diferite proiecte şi concursuri m-a făcut să simt ca totul depinde de mine în realizarea unui viitor strălucit şi împlinit.Cei care doresc să se implice în Consiliul Elevilor să o facă cu cea mai mare plăcere deoarece se merită, veţi dezvolta o relaţie de prietenie cu ceilalţi oameni cu care veţi colabora.Nu sunt o persoană care vânează funcţii, ci sunt o persoană implicată şi dedicată lucrului în echipă.
Raport de activitate 2012-2013
Prezentare Consiliul Şcolar al Elevilor :
Misiune; reprezintă şi apără drepturile şi interesele elevilor colaborând cu factorii de decizie din cadrul liceului pentru respectarea drepturilor elevilor. 
Asigură comunicarea dintre elevi şi conducerea şcolii, receptând şi propunând acesteia spre 
dezbatere şi soluţionare aspecte ale vieţii şcolare ale elevilor.
Obiective; Consiliul Şcolar al Elevilor are drept obiective: 
• dezvoltarea capacităţii de organizare a elevilor; 
• accesarea şi derularea de proiecte şi programe educative menite să formeze comportamente 
psihosociale de natură participativ-activă a tinerilor;
• implicarea în dezvoltarea comunităţii şcolare; 
• reprezintă apărarea drepturilor şi intereselor elevilor colaborând cu factorii de decizie.
Conducere C.Ş.E. ; 
• Preşedinte : Ciocodeică David-Florin Cls.XI A
• Vicepreşedinte : Beldiman Ioan Cornel Cls.XI A
• Secretar : Petre Alexandra-Alina Cls.X A
• Responsabilii departamentelor Consiliului Școlar al Elevilor
• Concursuri şcolare şi extraşcolare: Odagiu Izabela Cls.XI C
• Cultură , educaţie şi programe şcolare : Cirstea Mihaela-Felicia Cls.XI A
• Sport şi programe de tineret : Nica Irina Cls.IX A
• Avocatul elevului : Vintilă Bogdan Cls.IX A
• Mobilitate , informare şi formare : Vintilescu Diana Cls.X A 
• Activitate C.Ş.E. (şedinţe + prezenţă); la majoritatea sedintelor au participat toti reprezentantii claselor din cadrul liceului.
• 
Indici de performanţă; gradul de realizare al acestora: toţi s-au implicat în activităţile organizate de CŞE şi CJE.
Prezentarea programelor desfăşurate: 
I. Activitatea "Spune stop violenţei şcolare !" a avut loc în data de 15 noiembrie 2012, ora 13:30 la Liceul Tehnologic Nicolae Ciorănescu din Târgovişte. 
Scop: Acesată activitate a avut ca scop principal medierea conflictelor şi reducerea cazurilor de violenţă din cadrul liceului. 
Obiectivele acestui proiect au fost : Realizarea unor echipe de mediatori, informarea elevilor despre ceea ce înseamnă violenţă în mediul şcolar şi aplicarea de chestionare .
La această frumoasă activitate au luat parte membrii CŞE-ului, BeX-ul, domnul director.prof.Stancu Valentin, prof.Dogaru Alina, prof.Luminiţa Iana.
Pentru mai multe fotografii de la activitate :http://ciocodeicadavid.blogspot.ro/2012/11/activitatea-spune-stop-violentei-scolare.html
II. Săptămâna „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”Concursul de sah la Liceul Tehnologic Nicolae Cioranescu”Târgovişte.
La această activitate au participat membrii CŞE-ului, Bex-ul CŞE-ului, prof.Rosulescu Marian care a avut de deosebita plăcere de a coordona jocul de sah şi domnul director.prof. Stancu Valentin.
Câştigătorul, Henry Ionuţ a fost premiat cu o tablă de sah. 
Pentru mai multe fotografii de la activitate:http://ciocodeicadavid.blogspot.ro/2013_04_21_archive.html
III. Concursul de cultură generală organizat la Liceul Tehnologic Nicolae Ciorănescu din Târgovişte în săptămâna „Să ştii mai multe, să fii mai bun!” .
IV. Dezbaterea ”Obţinerea dreptului de vot al reprezentantului elevilor în Consiliul de Administraţie”care s-a desfasurat la Liceul Nicolae Ciorănescu din Târgovişte în săptămâna „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”
Argumnetele pro din prima parte a dezbaterii, au fost următoarele :
1. Contactul mai bun cu profesori; 
2. Exprimarea problemelor elevilor mai uşor în Consiliul de Administraţie; 
3. O mai bună informarea a elevilor 
4. Viziunea mai bună în ceea ce priveşte confruntarea elevilor cu anumite probleme
Argumentele contra din prima etapă a dezbaterii au fost următoarele :
1. Nu îi interesează ceea ce se discută în Consiliul de Administraţie
2. Elevii nu au experienţa necesara 
3. Discriminare profesor-elev şi elev-elev
4. Elevii nu ar fi acceptaţi de către profesori
Argumentele pro în cea de a doua parte a dezbaterii, au fost următoarele :
1. Relaţia organizată elev-profesor 
2. “Unde-s mulţi puterea creşte”
3. Reprezentarea vocii elevilor 
4. Dezvoltarea personală 
Argumentele contra din cea de a doua parte a dezbaterii, au fost următoarele:
1. Defavorizarea elevului reprezentat în Consiliul de Administraţie
2. Favorizarea elevului preprezentant în Consiliul de Administraţie
3. Un vot contra nu contează
4. Nu este luată în considerare părerea elevilor
Dezbatrea s-a încheiat cu următoarele argumente susţinute de elevii Dâmboviţeni :
1. Dezvoltarea relaţiei elev-profesor-părinte
2. Exprimarea liberă a problemelor în Consiliul de Administraţie
3. Transmiterea informaţiilor în rândul elevilor 
4. Consultarea elevilor şi accesul la informare
La această activitate au participat membrii Bex-ului din Consiliul Judeţean al Elevilor din Dâmboviţa, preşedintele CŞE-ului, vicepreşedintele, director.prof.Stancu Valentin, prof.coordonator.Cje.Sabina Teodorescu şi seniorul CJE-ului Claudiu Petre.
V.Cel mai mare proiect al Consiliului Şcolar a fost: Voluntariatul, un pas spre viitor! elaborat de echipa de proiect: Ciocodeică David-coordonator.proiect, Ilie Octavian- membru, Iordache Tiberius-membru şi prof.Dogaru Alina.
Numele echipei: CŞE-for Europe 
Blogul echipei: Voluntariatul, un pas spre viitor ! 
Link-ul blogului : http://voluntariatulunpasspreviitor.blogspot.ro/
Pagina de facebook: Voluntariatul, un pas spre viitor !
Link:https://www.facebook.com/photo.php?fbid=590923714274333&set=a.590923710941000.1073741827.590919637608074&type=1
Obiectivele campaniei:
O1. Informarea tinerilor despre “Ceea ce înseamnă voluntariat” prin distribuirea de pliante şi materiale informative în cadrul Liceului Tehnologic ”Nicolae Ciorănescu” din Târgovişte şi în cadrul judeţului Dâmboviţa.
O2. Realizarea unui Flashmob Freeze cu tema “Voluntariatul, un pas spre viitor!”.
O3. Realizarea unei dezbateri pe tema “Voluntariatul este cheia succesului?”.
O4. Aplicarea unor chestionare după realizarea activităţilor pentru oferire de Feed-back.
O5. Tragerea unui semnal de alarmă la nivel local cât şi la nivel judeţean.
O6. Prin implementarea proiectului dorim ca prin intermediul voluntariatului să obţinem resurse şcolare sau produse alimentare , pentru a le oferi tinerilor voluntari.
O7. Căutarea de sponsori şi realizarea de parteneriate.
Perioada de derulare a campaniei: 23 mai 2013- 7 iunie 2013
Public ţintă: 150 persoane 
Instrumentele campaniei (ce materiale s-au folosit în campanie, în ce cantitate, în ce fel. De exemplu: spoturi video, spoturi radio, afisele si flyerele realizate de echipă, comunicate de presă, prezentări .ppt etc.).
În campanie au fost folosite materiale diverse: 2 Prezentări.ppt, în perioada de debut a activităţilor, la momentul lansării şi în ultima zi, cand s-a desfăşurat activitatea de închidere a acesteia. Au fost realizate afişe, care au fost expuse în locuri vizibile în clădirea liceului. Flyerele (300) şi pliantele (150) realizate de echipa au fost distribuite atât în clădirea liceului, cât şi în afara ei, în cadrul activităţilor propuse în Planul de acţiune. 
Comunicatele de presă(7) scrise în fiecare zi dupa derularea activităţilor, sau chiar înainte (1), au fost trimise către adresele instituţiilor care ne-au sprijinit. Informaţiile au fost promovate sub formă de articole unice (fiecare comunicat într-un articol) sau de comprimare într-un articol mai lung. Aceste informari catre audio-vizual au luat forma unor stiri la radio sau de televiziune. La încheierea campaniei au fost oferite 150 diplome, atât elevilor, cât şi profesorilor din liceu şi sponsorului, partenerului, tuturor celor care ne-au sprijinit în promovarea acestei campanii.
Mijloace de comunicare
1. Materiale publicate pe site-uri 
Promovarea campaniei a fost realizată prin crearea blogului şi a paginii de Facebook, unde voluntarii implicaţi în activităţi sau alte persoane au putut accesa informaţii utile şi au lăsat mesaje de susţinere a echipei.
2. Advertorial – materiale informative apărute în diferite publicaţii
1.Elevii de la Nicolae Ciorănescu, pas spre viitor!
Link:http://mariusbuga.ro/index.php?option=com_content&view=article&catid=24%3Aeducatie&id=8795%3Aelevii-de-la-nicolae-ciornescu-pas-spre-viitor&Itemid=111în http://mariusbuga.ro/index.php
2.VOLUNTARIATUL ESTE CHEIA SUCCESULUI la Liceul Tehnologic ”Nicolae Ciorănescu” Târgoviște
Link:http://incomod-media.ro/ziar/voluntariatul-este-cheia-succesului-la-liceul-tehnologic-nicolae-cioranescu-targoviste/ în http://incomod-media.ro/ziar/
3.ASTĂZI SUNT VOLUNTAR! Elevii de la Liceul “Nicolae Ciorănescu” schimbă lumea din jur pas cu pas
Link: http://incomod-media.ro/ziar/category/invatamant/în http://incomod-media.ro/ziar/
4.„Voluntariatul, un pas spre viitor!”, un proiect ambițios demarat de elevii Liceului „Nicolae Ciorănescu”
Link : http://www.gazetadambovitei.ro/educatie/82-licee/7661-voluntariatul-un-pas-spre-viitor-un-proiect-ambiios-demarat-de-elevii-liceului-nicolae-ciornescu-
5.Vineri, 31 Mai 2013
Link : http://www.presaonline.com/stiri/stiri-locale/astazi-sunt-voluntar-elevii-de-la-liceul-nicolae-cioranescu-schimba-lumea-din-jur-pas-cu-pas-2356932.html
în http://www.presaonline.com/
6.Liceul Tehnologic”Nicolae Ciorănescu” din Târgovişte: Deveniţi voluntari!
Link:http://mariusbuga.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=8863%3Aliceul-tehnologic-nicolae-ciornescu-din-targovite-devenii-voluntari&catid=24%3Aeducatie&Itemid=4
7. MIC DEJUN SĂNĂTOS PENTRU VOLUNTARI SĂNĂTOȘI! Elevii de la Liceul ”Nicolae Ciorănescu” promovează un stil de viață sănătos
Link: http://incomod-media.ro/ziar/category/invatamant/ în INCOMOD MEDIA
8. CŞE-for Europe a oferit un mic-dejun sănătos elevilor Liceului Tehnologic”Nicolae Ciorănescu”
Link:http://www.gazetadambovitei.ro/component/search/?areas%5B0%5D=content&searchphrase=all&searchword=Liceul+Tehnologic+”Nicolae+Ciorănescu”+Târgovişte+mic+dejun+sănătos în Gazeta Dâmboviţa
3. Materiale difuzate în audio visual
Activitatea “Astăzi sunt voluntar!” a fost anunţată din timp într-o ştire la Radio Minisat Târgovişte.
Momentul încheierii campaniei a fost înregistrat pentru realizarea unei ştiri la televiziunea locală. Au fost luate interviuri Coordonatorului echipei de proiect, Ciocodeică David şi prof. Dogaru Alina, Coordonator cooperare europeana şi proiecte şcolare.
4. Comunicate de presă cu prilejul momentelor importante ale campaniei
Comunicatele de presă au fost transmise după fiecare activitate importantă. Acestea se regăsesc atât pe blogul campaniei, cât şi în articolele din presa scrisă şi audio.
Informaţii generale(oferiţi detalii pentru fiecare item completat)
- numărul instituţiilor în care s-a desfăşurat campania: 
- numărul instituţiilor de învăţământ în care s-a desfăşurat campania:
(1): Liceul Tehnologic”Nicolae Ciorănescu”din Târgovişte, judeţul Dâmboviţa
- numărul organizaţiilor nonguvernamentale care au participat la campanie: 
(3): Consiliul Şcolar al Elevilor de la Liceul Tehnologic”Nicolae Ciorănescu”din Târgovişte, Consiliul Judeţean al Elevilor Dâmboviţa, Fundaţia Tineri pentru Tineri .
- numărul activităţilor desfăşurate: 
10 : Lansarea proiectului şi a campaniei “Voluntariatul, un pas spre viitor!”
Constituirea de echipe de voluntari
Curs de formare “Luarea deciziilor la vârsta adolescenţei “
Dezbatere “Voluntariatul, este cheia succesului?”
Promovarea prin pliante în liceu 
Să vorbim despre voluntariat!
Hand-made “Mic-dejun sănătos”
After-School
Sunt voluntar !
EU, voluntarul !
- tipul de activitate (masă rotundă, dezbateri, activităţi de informare, seminarii, conferinţă de presă,interviu, întâlniri de informare-educare, cursuri): 
masă rotundă pentru dezbatere, întâlniri de informare despre voluntariat, curs de formare , interviu, flashmob-freeze, hand-made , distribuire de pliante.
- numărul de locaţii: 
10: săli de clasa, laboratorul de informatică, laborator 4, holurile şi curtea şcolii, Piaţa Prefecturii, Parcul Mitropoliei
- numărul de participanţi:
150 : elevi, cadre didactice, conducerea liceului, sponsor, partener, persoane care au raspuns la chestionare în Piaţa Prefecturii, Parcul Mitropoliei
- numărul de materiale distribuite: 
150 de pliante în liceu 
150 de flyere în liceu 
150 de flyere în judeţ
150 de diplome 
8 comunicate de presă 
120 porţii de salată de fructe
- numărul de menţionari în mass-media: 10
Parteneri : 
Centrul Europe Direct Târgovişte 
Descrierea metodelor de atragere a partenerilor: 
Prezentarea campaniei de informare “Voluntariatul, un pas spre viitor!”şi a planului de afacere”Înfiinţarea unui After-School”
Buget campanie: 
200 lei . Bugetul a fost obţinut de la Ilie Valentin, un fost elev al Liceului Tehnologic”Nicolae Ciorănescu”Târgovişte, persoana care a avut bunavoinţa de a ne ajuta în demersul campaniei de informare „Voluntariatul, un pas spre viitor”.
Bugetul a fost cheltuit pe :
1. pachet post-it-uri
2. top coli de xerox
3. 25 de cartoane pentru diplome 
4. protocol pentru lecţia despre voluntariat 
5. fructe pentru salata de fructe 
6. tuş de imprimantă 
7. creioane şi culori 
8. protocol şi dulcuri pentru premiere 
Evaluarea detaliată (prezentarea pe larg a activităţilor desfăşurate):
Activitate 1 : Lansarea proiectului şi a campaniei “Voluntariatul, un pas spre viitor!”
Data de desfăşurării: 23.05.2013
Locul de desfăşurare: Liceul Tehnologic”Nicolae Ciorănescu” din Târgovişte.
Sala 103, Laboratorul de Informatică .
La această activitate au participat: Echipa de proiect CŞE-for Europe , elevi membri ai Consiliului Şcolar al Elevilor din liceu, D-na director Georgescu Gabriela , D-l director adjunct Stancu Valentin şi prof.Dogaru Alina.
Obiectivele activităţii au fost : 
Informarea elevilor despre proiect, perioada de desfăşurare 
Atragerea de voluntari pentru derularea acţiunilor din program 
Promovarea voluntariatului în rândul elevilor 
Desfăşurare : Membrii echpei de proiect CŞE for Europe au prezentat contextul derulării activităţilor, au împărţit pliante informative, au discutat despre acţiunile următoare şi au primit sfaturi pentru noi activităţi din partea elevilor participanţi . Cadrele didactice prezente au confirmat sprijinul tuturor profesorilor în derularea activitătilor în perioada 23.05.2013-07.06.2013 
Anexe: fotografii 
Activitatea 2: Constituirea de echipe de voluntari
Data de desfăşurării: 24.05.2013
Locul de desfăşurare: Liceul Tehnologic”Nicolae Ciorănescu” din Târgovişte.
Sala 201, sala 203, sala 1 şi sala 3 .
La această activitate au participat: Echipa de proiect CŞE-for Europe , elevii de la clasele IX A, IX C, X C, XI A .
Obiectivele activităţii au fost : 
Constituirea de echipe de voluntari
Promovarea activităţilor cuprinse în planul de acţiune 
Desfăşurare : Membrii echpei de proiect CŞE for Europe au prezentat Campania de informare “Voluntariatul, un pas spre viitor!” şi au solicitat ajutorul elevilor de la clasele mai sus menţionate .
Au fost formate 3 echipe de voluntari, conduse fiecare de câte un membru al echipei de proiect.
Anexe: fotografii 
Activitatea 3: Curs de formare “Luarea deciziilor la vârsta adolescenţei “
Data de desfăşurării: 27.05.2013
Locul de desfăşurare: Liceul Tehnologic”Nicolae Ciorănescu” din Târgovişte.
Sala 104. 
La această activitate au participat: Elevii clasei a XI B , Ciocodeică David,formator , voluntar instruit al Fundaţiei “Tineri pentru Tineri”şi prof.Dogaru Alina, coordonator Cooperare Europeană şi proiecte şcolare .
Obiectivele activităţii au fost : 
Cunoaşterea elementelor şi etapelor necesare în luarea unei decizii
Identificarea soluţiilor corecte în luarea deciziilor 
Lucrul în echipă
Desfăşurare : Conducătorul activităţii Ciocodeică David, a afişat pe o foaie de flichart cei 8 paşi care trebuie respectaţi în luarea unei decizii.
Participanţii au fost împărţiţi în grupuri de 4-5 elevi.Fiecare grup a trebuit să se gândească la o decizie pe care o au de luat şi s-o treacă prin cei 8 paşi, timpul de lucru fiind de 10 minute.
Reprezentanţii fiecărui grup au prezentat apoi decizia, paşii procesului luării deciziei, modul de acţionare pentru atingerea obiectivelor şi acţiunile care pot asigura succesul .
Anexe: fotografii 
Activitatea 4: Dezbatere “Voluntariatul, este cheia succesului?”
Data de desfăşurării: 28.05.2013
Locul de desfăşurare: Liceul Tehnologic”Nicolae Ciorănescu” din Târgovişte.
Sala 3 .
La această activitate au participat: Elevii clasei a XI-a A , membrii echipei CŞE-for Europe şi prof.Dogaru Alina 
Obiectivele activităţii au fost : 
Promovarea voluntariatului 
Dezvoltarea unei atitudini pro-voluntariat 
Identificarea unor asociaţii şi fundaţii care sprijină activitatea de voluntariat la nivel local şi naţional 
Desfăşurare : Elevii au format două grupuri, PRO şi CONTRA voluntariatului. După ce fiecare şi-a oferit argumentele, au fost trase concluziile .
D-na prof.Dogaru Alina a prezentat ONG-uri şi asociaţii în judeţul Dâmboviţa, unde elevii pot participa la actiuni de ecologizare, voluntariat.
Dezbaterea a fost condusă de Ciocodeică David, membru în echipa „CŞE –for Europe “
Anexe: fotografii 
Activitatea 5: Promovarea prin pliante în liceu 
Data de desfăşurării: 29.05.2013
Locul de desfăşurare: Liceul Tehnologic”Nicolae Ciorănescu” din Târgovişte.
La această activitate au participat: Echipele de voluntari, membrii echipei CŞE-for Europe şi prof.Dogaru Alina 
Obiectivele activităţii au fost : 
Promovarea campaniei de informare prin pliante şi afişe 
Atragerea elevilor pentru implicarea în activităţile propuse în Planul de acţiune 
Promovarea voluntariatului 
Desfăşurare : Echipele de voluntari au pregătit afişe de pus pe holurile liceului, flyere şi pliante care promovează voluntariatul şi solicită elevilor participarea la activităţile proiectului 
Acţiunea s-a desfăşurat atât în clădirea liceului (holuri, săli de clasă), cât şi în curtea instituţiei.
Anexe: fotografii
Activitatea 6: Să vorbim despre voluntariat!
Data de desfăşurării: 31.05.2013
Locul de desfăşurare: Liceul Tehnologic”Nicolae Ciorănescu” din Târgovişte.
Atelierul de mecanică
La această activitate au participat: Echipele de voluntari, membrii echipei CŞE-for Europe, prof.Dogaru Alina, prof.Huţan Elena, director.adjunct Stancu Valentin, invitat Vlăduţ Andreescu.
Obiectivele activităţii au fost : 
Informarea elevilor cu privire la activităţile desfăşurate de Centrul Europe Direct Târgovişte
Implicarea elevilor în orice acţiune de voluntariat
Desfăşurare : Întâlnirea a debutat cu prezentarea Centrului Europe Direct Târgovişte de către d-l Vlăduţ Andreescu, managerul acestei instituţii. A urmat un scurt film realizat de unul dintre voluntarii Centrului, apoi discuţii despre voluntariat, cum se pot implica elevii, au fost date exemple de bune practici.
La discuţii au participat atât elevii, cât şi cadrele didactice prezente.
Anexe: fotografii
Activitatea 7: Hand-made “Mic-dejun sănătos”
Data de desfăşurării: 3.06.2013
Locul de desfăşurare: Liceul Tehnologic”Nicolae Ciorănescu” din Târgovişte.
Sala 101, Cancelaria profesorilor, holurile liceului .
La această activitate au participat: Echipele de voluntari, membrii echipei CŞE-for Europe, prof.Dogaru Alina şi elevii clasei a X-a A
Obiectivele activităţii au fost : 
Promovarea unui stil de viaţă sănătos 
Cunoaşterea etapelor pentru realizarea unei acţiuni de succes 
Desfăşurare : Elevii clasei a X-a A, ajuta’I de alţi elevi voluntari din liceu, de membrii echipei de proiect şi de cadre didactice au pregătit o salată de fructe. Cele 120 de porţii au fost donate elevilor şi cadrelor didactice din liceu.
Anexe: fotografii
Activitatea 8: After-School
Data de desfăşurării: 05.06.2013
Locul de desfăşurare: Liceul Tehnologic”Nicolae Ciorănescu” din Târgovişte.
Sala 2.
La această activitate au participat: prof.Dogaru Alina, elevii clasei a XI-a C şi elevii cu probleme la învăţătură
Obiectivele activităţii au fost : 
Prezentarea programului de pregătire după orele de curs 
Alegerea disciplinelor unde elevii au probleme la învăţătură
Desfăşurare : D-na prof.Dogaru Alina a prezentat programul Afther-School propus de către echipa de proiect”CŞE-for Europe” elevilor de la clasa a XI-a C.
Elevii participanţi au discutat propunerea de susţinere pentru îmbunătăţirea rezultatelor şcolare . Au ales ca în următoarea perioadă să participe la orele de recuperare a materiei la limba engleză.
În data de 6.6.2013 vor face voluntariat împreună cu echipa “CŞE-for Europe”pentru buna desfăşurare a activităţii propuse în planul de acţiune .
Anexe: fotografii
Activitatea 9: Sunt voluntar !
Data de desfăşurării: 06.06.2013
Locul de desfăşurare: Liceul Tehnologic”Nicolae Ciorănescu” din Târgovişte.
La această activitate au participat: elevi de la clasele IX-XI, membrii Echipei de proiect CŞE-for Europe , prof.Dogaru Alina
Obiectivele activităţii au fost : 
Aplicarea de chestionare de feed-back
Promovarea voluntariatului 
Implicarea unui număr mare de elevi din liceu 
Desfăşurare : Elevii liceului au fost invitaţi să răspundă la câteva întrebări pentru a trage concluzii în urma participării la activităţile propuse în cadrul proiectului .
Echipa de proiect CSE-for Europe a oferit tuturor elevilor prezenţi ecusoane cu însemnele echipei şi mesajul “Astăzi, eu,....................., sunt VOLUNTAR”.
Anexe: fotografii 
Activitatea 10: Flash-mob Freeze a fost derulat în data de 30.05.2013 acţiunea FLASHMOB FREEZE cu tema ASTĂZI SUNT VOLUNTAR!
Această acţiune din cadrul campaniei ”Voluntariatul, un pas spre viitor!” a avut loc pe platoul din faţa Prefecturii Judeţului Dâmboviţa între orele 09:00 şi 11:00, cu participarea a 14 elevi . VOLUNTAR a fost astăzi cuvântul de bază, pentru că echipele de voluntari constituite acum câteva zile, au reuşit să stârnească interesul trecătorilor şi să primească aprecieri pozitive din partea acestora. Scopul acestei acţiuni a fost atragerea a cât mai mulţi voluntari în diferite activităţi. Şi cred că ne-am atins obiectivul: în perioada următoare vom realiza acţiuni propuse de elevii liceului nostru, pentru ei: o întâlnire cu un voluntar renumit în oraş printre adolescenţi, un mic-dejun sănătos, ora de voluntariat în tricouri albe.
Anexe: fotografii
Activitatea 11: EU, voluntarul !
Data de desfăşurării: 07.06.2013
Locul de desfăşurare: Liceul Tehnologic”Nicolae Ciorănescu” din Târgovişte.
La această activitate au participat: elevi de la clasele IX-XI, membrii Echipei de proiect CŞE-for Europe , conducerea liceului, cadre didactice, reprezentanţi ai mass-media locală.
Obiectivele activităţii au fost : 
Promovarea voluntariatului 
Implicarea unui număr mare de elevi din liceu 
Oferirea de feed-back
Desfăşurare : Participantii au fost invitaţi să vizioneze o prezentare Ppt şi un film, realizate de echipa de proiect, despre activităţile propuse în cadrul proiectului . Toti s-au regasit în cel putin o activitate. Au luat cuvantul Coordonatorul echipei de proiect, Ciocodeică David, d-na Director, Georgescu Gariela, prof. Dogaru Alina, Coordonator Cooperare europeană şi proiecte şcolare. Au fost înmânate Certificate de participare tuturor elevilor, cadrelor didactice, sponsorului, altor reprezentanţi de instituţii care au acordat sprijin derulării campaniei. Activitatea a fost înregistrată de o televiziune locală, alături de interviurile luate lui Ciocodeica David şi prof. Dogaru Alina.
Anexe: fotografii
Concluzii
Deşi Planul iniţial nu a fost urmat în totalitate datorită faptului că aveam nevoie de sponsori şi de parteneri înainte de a desfăşura orice activitate, consideram că tema , promovarea voluntariatului, ca una dintre valorile europene actuale, a fost o alegere potrivită, atât pentru noi, cât şi pentru cei implicaţi în Campania condusă de noi. Ecourile au fost largi, atât printre colegii noştri, cadrele didactice, cât şi la nivel local: implicarea unui fost elev (ca sponsor), parteneriatul cu Centrul Europe Direct prin dl. Vladut Andreescu, sprijinul acordat de Radio Minisat şi de Columna Tv , presa on-line care ne-a urmărit activitatea şi ne-a sprijinit în a informa concetăţenii despre obiectivele propuse. Am apreciat implicarea colegilor din liceu şi a cadrelor didactice, pentru ca au participat în număr mare la toate activităţile propuse, am fost apreciaţi pentru ideile noastre.
Voluntariatul a însemnat, în aceste săptămâni de campanie, bucuria de a-i vedea pe ceilalţi că te ascultă, că işi doresc să schimbe ceva în jurul lor, că se implică efectiv în desfăşurarea activităţilor. A însemnat şedinţe lungi de lucru, plecări zilnice, după ore, în căutare de sponsori şi parteneri, refuzuri din partea unor firme unde nu ne aşteptam să fim refuzaţi. Dar au fost micile bucurii, care, adunate, reprezintă totul: colegii interesaţi de teme, stând la discuţii şi după ce activitatea se încheiase, profesorii care veneau să-şi ofere sprijinul (sfaturi, materiale, inclusiv coli, carioci), acţiuni noi, apărute în Planul de acţiune după lansarea proiectului ( ideea activităţii nr. 9 este a unei colege). Bucuroşi am fost şi după apariţia primului articol în presa on-line, fericiţi am fost după fiecare acţiune. Am demonstrat că, atunci când este nevoie de oameni, aceştia pot fi găsiţi oriunde: pe stradă, în clasă, în cancelarie, în centre sau la muncă. Şi te vor sprijini, pentru ca e în natura umană să ajuţi, chiar dacă încă n-ai încercat niciodată.
Cu deosebită plăcere echipa Consiliului Şcolar al Elevilor condusă de Ciocodeică David.

Material publicat de: Ciocodeică David

secretar Cje Dâmboviţa

Imagine

Ana-Maria Ionescu 

   In anul scolar 2012-2013 Consiliul Scolar al Elevilor a fost implicat in numeroase activitati care au debutat cu alegerile pentru Biroul Executiv din luna octombire a anului trecut.Prin campanie electorala urmata de vot secret s-au inregistrat urmatoarele rezultate:

-pres.Ionescu Ana-Maria,

-prim vicepre. Stefanescu Tiberiu,

-vicepres. Vasii Lorraine,

-vicepres. Tudor Alexandru Cristi,

-secretar Voicu Cosmina.

   Pe data de 7.dec.2012 a avut loc la biblioteca scolii activitatea ,,Temperatura drepturilor omului”, urmata de intalnirea la biblioteca judeteana a elevilor implicati cu asociatia ,,Ambasadorii prieteniei”( ONG)

   Tot in luna decembrie a avut loc concursul ,,Cea mai frumoasa clasa” cu ocazia sarbatorilor de iarna. BEX-ul impreuna cu dna prof. Sabina Teodorescu au ales clasa castigatoare. Tot cu ocazia sarbatorilor de iarna a avut loc campania ,,Daruieste din suflet” unde au fost facute donatii pentru ,,Casa Soarelui”.

    In luna decembrie a avut loc si desfasurarea spectacolului ,,Ce te costa sa fii mai bun?” organizat de CJE Dambovita, unde au participat si elevii liceului nostru.

       Ziua Unirii a fost marcata de un spectacol in amfiteatrul liceului. Elevii din consiliu au participat cu recitari de poezii, cantece, spectacolul fiind prezentat de presedintele CSE.

   In perioada 12-22 februarie elevii au creat un panou pe care au fost afisate poezii si desene legate de Ziua indragostitilor. Activitatea a purtat numele ,,Dragoste-n versuri si culori”

   Pe 1 martie in scoala a avut loc ,,Targul de martisor” in incinta scolii, unde elevii au pus la vanzare martisoare hand-made.

   Tot in luna martie a avut loc concursul ,,Scrisoare pentru Basarabia”. Acesta a fost promovat de Consiliul Scolar prin afise, stickere, anunturi ale reprezentatilor din consiliu catre toti elevii.

   In saptamana ,,Sa stii mai multe, sa fii mai bun” Consiliul Scolar al Elevilor a participat la 2 activitati. Prima a fost  flasmob-ul ,,Mandru ca sunt roman!” pe 1 aprilie. Au participat elevi din liceu impreuna cu BEX-ul.

Cea de-a doua activitate  a fost cursul ,,The power of words” care s-a defasurat la Colegiul National ,,Nicolae Titulescu”, Pucioasa.

   In luna mai a avut loc strangerea de semnaturi pentru  obtinerea dreptului de vot in Consiuliul de Administratie. De asemenea am participat la dezbaterea pe aceasta tema.

   Cu ocazia Zilei Europei( 9 mai) s-a desfasurat un spectacol in amfiteatrul liceului. Elevii din consiliu au participat cu o prezentare de moda, picturi pe tema zilei de 9 mai si cantece.

   In luna iunie au avut loc cursurile de formare ,,Luare deciziilor” si ,,Leadership”, tinute de formatorii: dna.prof. Sabina Teodorescu si d-nul.prof. Valentin Stancu unde s-au bucurat de experienta si elevi din BEX-ul liceului nostru.

   Pe intregul an scolar s-a desfasurat activitatea ,,Parerea ta conteaza!”. Aceasta a constat in confectionare unei cutii in care au fost puse biletele cu nemultumirile elevilor. Acestea au fost citite in cadrul sedintelor si s-a incercat rezolvarea acestora.   

Material publicat de: Ciocodeică David

secretar Cje Dâmboviţa

Imagine

Aura Marina

   Pentru mine CJE a insemnat ,in primul rand,implicare.

Intotdeauna am cautat o modalitate de a-mi starni potentialul,de a-mi testa limitele,de a progresa pastrandu-mi optimismul si imbunatatindu-mi principiile. Astfel,experienta CJE s-a pliat asemenea unei manusi telurilor mele atat in plan personal,cat si professional.

In momentul in care mi-am depus aplicatia pentru candidatura nu stiam prea multe si nu ma gandeam ca aceasta experienta imi va schimba viata.Pentru ca, da,participarea activa in cadrul Consiliului Judetean al Elevilor Dambovita m-a schimbat,a schimbat o mare parte din modul in care percep lucrurile,a schimbat modul in care imi ierarhizez dorintele si modul in care privesc,in cele din urma,lumea ce ma inconojara,modul in care imi stabilesc limitele .

Oamenii intalniti in cadrul Bex au fost minunati si s-au aratat dornici sa impartaseasca experientele lor de viata.Seniorii CJE au fost gata oricand sa intinda o mana de ajutor “noii generatii”,sa ne sustina si chiar sa ne ghideze in momentele de nesiguranta.In scurt timp am inceput sa actionam ca un tot unitar,sa organizam activitati in cadrul liceelor din judet si sa dam startul la evenimente cu un puternic impact asupra comunitatii.

Ideile noastre au inceput putin cate putin sa se materializeze in produse finite remarcabile ,apreciate de marea majoritate a persoanelor din jur,de care s-au putut bucura toti cei interesati.Am luat initiative ori de cate ori a fost nevoie,ne-am deplasat oriunde am sesizat o problema si am incercat sa gasim solutii amiabile de rezolvare a oricarei neintelegeri.Ne-am stabilit un set de valori ale grupului ce ne-au influentat ,in cele din urma,pe noi ca si indivizi si au contribuit la formarea noastra personala.

Participarea activa in Bex-ul CJE Dambovita mi-a largit remacrabil orizonturile. De la acest nivel ,datorita felxibilitatii mele si a simturilor deschise am avut ocazia sa iau parte la o multitudine de proiecte/cursuri organizate de ONG-uri aflate in parteneriat cu CJE-ul sau ai caror membrii erau colegii mei din Biroul Executiv.Cea mai insemnata participare a fost ,poate,cea la Conferinta Regionala Sud-Muntenia, organizata cu multa stradanie.De la acest nivel,de CRE,problemele elevilor au capatat o alta nuanta iar noi,o alta capacitate de intelegere si o alta viziune privind solutionarea lor.

De asemenea,in cadrul CJE mi-am putut promova si propriile activitati din cadrul CSE,gasind ,de fiecare data ,aici,sustinerea necesara cat si sfaturile care sa imi transforme initiativele in succese.Prin participarea la actiunile din cadrul liceului meu,colegii din Bex au putut comunica direct cu liceeni din institudia mea de invatamant promovand ideile ce stau la baza Consiliului Elevilor si indemnandu-i  sa isi exprime liber opiniile,dorintele si ideile,sa nu se lase constransi sau influentati si sa vada intotdeauna prin Consiliul Elevilor o cale amiabila de solutionare a conflictelor dintre ei si cadrele didactice.

Lasand la o parte toate acestea si privind spre viitor,eu,cea de dupa experienta CJE,ma consider mult mai pregatita sa infrunt provocarile sistemului educational.Consiliul Elevilor a contribuit enorm la conturarea comportamentului meu si m-a ajutat sa vad dincolo de barierele comunitatii mele.Aici am invatat ca reprezentativitatea este poate cel mai greu dintre toate obiectivele pe care ti le poti propune si ca un lider adevarat este cel care ii pune pe cei din jurul lui si interesele acestora ,inaintea propriei sale persoane.

Experienta CJE mi-a sporit increderea in mine, acuratetea, integritatea, perseverenta, responsabilizarea si spiritual democratic.M-a facut sa cooperez cu usurinta si sa coordonez intr-o varietate de situatii,sa fiu conectata la problemele celorlalti si receptiva la schimbare.

Astfel,la sfarsitul mandatului,majoritatea obiectivelor propuse in urma cu aproximativ un an sunt indeplinite.Pe langa acestea,exista si un set de obiective propuse pe parcurs,care,de asemenea s-au concretizat.

Ma bucur ca am avut ocazia sa fac parte din Bex-ul CJE Dambovita,o structura minunata din cadrul CNE ,iar pe viitor sper sa am ocazia sa ma folosesc de  toate abilitatile dobandite aici.

Nume proiect/activitate: Prima-sedinta  CSE

Coordonator: prof. Mandoiu Diana

Perioada de desfăşurare:23.10. 2012

Prezentare: Prima sedinta din cadrul CSE a avut drept scop formarea unei libere comunicari intre elevii membrii ai Consiliului,promovarea regulamentului,constientizarea si insusirea drepturilor de catre acestia.

Grup tinta: elevii liceului

Nume proiect/activitate: Paint your scare!

Coordonator: prof. Mandoiu Diana

Perioada de desfasurare:26.10.2013-30.10.2013

Prezentare:Activitatea consiliului elevilor a avut drept scop promovarea elevilor talentati la pictura,intr-un mod nonformal .Cu ocazia sarbatorii de Haloween,elevii au format grupe de cate 2 si au realizat picturi pe panza/piatra/sticla pe care le-au prezentat in holul din intrarea liceului.Astfel,liceul s-a bucurat pentru cateva zile de o amenajare specifica Haloweenului,iar elevii au putut admira talentul colegilor lor.

Grup tinta:elevii liceului

Nume proiect/activitate:Balul Bobocilor “Aurel Rainu” Editia 2012

Coordonator: prof. Mandoiu Diana

Prof. Fratila Carmen

Perioada de desfasurare:23.11.2012

Descriere:Balul Bobocilor a fost un bun prilej de afirmare in randul cursantilor din parimul an cat si de a ne testa spiritul de lucru in echipa si creativitatea.Elevii din CSE s-au implicat in intregime,organizand evenimentul in delatiu,asigurand de la muzica de calitate ,la locatie,probe de concurs,juriu,prezentatori si premii.

Grup tinta:elevii liceului(cu precadere evelii din primul an de studiu)

 

 

 

 

Nume proiect/activitate:Romania,si eu te iubesc!

Coordonator: CJE -Dambovita

Perioada de desfasurare:1.12.2012

Descriere: Consiliul Județean al Elevilor Dambovița a organizat pe 1 Decembrie campania „Romania ,si eu te iubesc!” si depunere de coroana .Elevii au participat,in cadru festiv,la defilarile cu ocazia Zilei Nationale si au asistat  la discursurile sustinute de personalitatile din judet.

Grup tinta: Elevii

 

Nume proiect/activitate: Spectacol de Craciun

Coordonator: prof. Rainea Corina

Perioada de desfasurare:19.12.2012

Descriere:Elevii Liceului Tehnologic “Aurel Rainu” in parteneriat cu elevii Scolii Generale “Diaconul Coresi” au organizat o serbare tematica de Craciun in cadrul careia s-au cantat colinde, au avut loc numere artistice pe tema Craciunului si s-au oferit cadouri simbolice. Participantii s-au putut bucura de un recital vast de colinde interpretate de grupul vocal condus de prof. Plesa Octavian.

Grup tinta:elevii din comunitate

 

 

Nume proiect/activitate:Spectacol caritabil “Ce te costa sa fii mai bun?”

Coordonator: CJE -Dambovita

Perioada de desfasurare:20.12.2012

Descriere: In cadrul Spectacolului Caritabil”Ce te costa sa fii mai bun?” elevi din intreg judetul s-au reunit in amfiteatrul Liceului de Arte “Balasa Doamna” pentru ca prin colaborarea lor sa ajute rezolvarea unui caz grav de leucemie existent al unui elev din comunitate.Au fost invitati prefesori din fiecare institutie de invatamant din Dambovita ,iar banii stransi din vanzarea biletelor au fost donate elevului cu probleme.

Grup tinta: caz de leucemie

 

Nume proiect/activitate Form Valentine,with love!

Coordonator:prof.Mandoiu Diana

Perioada de desfasurare:14.02.2013

Descriere:Elevii doritori din cadrul liceului au avut ocazia sa participe,in cinstea zilelor de Dragobete/Valentine`s Day la concursuri tematice,joucri de rol si tombole organizate de CSE.S-a realizat “BOOK OF LOVE”,carte in care fiecare clasa a liceului a transmis un mesaj caracteristic sarbatorilor primaverii.

 Grup tinta:elevii liceului

Nume proiect/activitate:Implicarea ca modalitate de cunoastere!(editia II)

Coordonator:CJE -Dambovita

Perioada de desfasurare:22.02.2013

Descriere: Elevii din functiile de conducere ale CSE au participat la Centrul Cultural I.Al.Bratescu-Voinesti la Redeschiderea proiectului CJE “Implicarea ca modalitate de cunoastere!”.Acesta a constat in vizitarea mai multor licee din judet de catre membrii Bex-CJE pentru stabilirea unei mai bune comunicari CSE-CJE cat si pentru solutionarea problemelor din Consiile Scolare care impun un grad sporit de dificultate.

Grup tinta:elevii din judet

Nume proiect/activitate:The European day of mothers,womens,souls.

Coordonator:prof. Mandoiu Diana

Perioada de desfasurare:4.03.2013

Descriere: Elevii din CSE au realizat un material despre femei de success atat din cadrul comunitatii lor cat si la nivel national,European si mondial,pe care l-au prezentat elevilor scolii.Au fost invitate cateva femei de success din cadrul comunitatii(ingineri din fabrica Carpatcement, prof. univ. David Irina) care si-au prezentat povestile impresionante si au raspuns intrebarilor adresate de liceeni.

Grup tinta: elevii liceului

Nume proiect/activitate:Flashmoob Freeze:Mandru ca sunt roman!

Coordonator: CJE Damovita

Perioada de desfasurare:1.04.2013

Descriere: Elevi din liceele dambovitele,indrumati de idea de Unitate Nationala s-au strans pe Platoul din fata Prefecturii,organizand un flashmoob freeze.Acestia au fost inscriptionati cu tricolorul tarii,avnd,de asemenea,insige distinctive si bratari tricolore.

Grup tinta: persoanele aflate in zona Platou-Tragoviste

Nume proiect/activitate: Curs’The power of words!’

Coordonator: Sinziana-Maria Vociu

Perioada de desfasurare: 3.04.2012

Descriere: Cursul sustinut de presedinta CJE Sinziana Vociu,cu sprijinul fundatiei LEADERS a fost o chemare la schimbare pentru elevii damboviteni.Acesta s-a materializat printr-o actiune desfasurata in cadrul Colegiului National ‘Niculae Titulescu’ la care au putut participa elevi din intreg judetul. Cursul a subliniat metodele de  comunicare avand ca obiectiv central dezvoltarea abilitatilor de vorbire in public.

Grup tinta: elevii damboviteni

Nume proiect/activitate:Poriectul’Verde la viata!’

Coordonator:prof Fratila Carmen

Perioada de desfasurare: 02.05.2012

Descriere: Un grup format din 7 elevi alesi pe baza de selectie din cadrul CSE au organizat un curs de educatie rutiera pentru copii cu varste cuprinse intre 3-7 ani.Liceeni au mers la gradinita ‘Dumbrava Minunata’ timp de 3 zile implementand cu metode informale cursul,dupa care au organizat un exercitiu practic impreuna cu prescolarii, la care au luat parte si parintii micutilor. Proiectul a avut ca scop scaderea numarului accidenmtelor rutiere in care sunt implicate copii si informarea de la varste fragede.

Grup tinta: prescolarii de la gradinita ‘Dumbrava Minunata’

Nume proiect/activitate: Zilele Liceului Tehnologic ‘Aurel Rainu’-editia 2013

Coordonator: Prof. David Gina

Prof. Fratila Carmen

Prof. Mataoanu Maria

Perioada de desfasurare: 23.05.2013-24.05.2013

Descriere: CSE in colaborare cu profesori din intermediul liceului cat si cu personae din afara cadrului scolar a organizat o festivitate materializata in decursul a doua zile prin programe artistice,standuri de meserii si intalniri intre generatii.Actiunea principal a fost spectacolul organizat in aer liber in care elevii si-au etalat calitatile actoricesti si vocale iar fosti profesori ai liceului au tinut discursuri motivationale comparand sistemul de invatamant actual cu cel din trecut.

Grup tinta: comunitatea locala

Nume proiect/activitate: Conferinta CRE Sud-Muntenia:”Prezent si perspective”

Coordonator: CJE Dambovita

Perioada de desfasurare: 28-30 iunie

Descriere: Conferinta Regionala Sud-Muntenia a fost menita sa aduca in acelasi context idei,perceptii,principii,din intreaga zona de sud a Tarii. Daca pana acum ne-am obisnuit sa impartasim impresii doar in interiorul liceului sau al judetului in cadrul Bex,de aceasta data limitele spatiale au disparut iar informatia s-a putut disemina in voie intr-un cadru larg,festiv,avand atat ocazia unui dialog precoce cat si a participarii la cursuri ce ne-au dezvoltat viziunea asupra sistemului educational.

Grup tinta: CRE Sud-Muntenia

Material publicat de : Ciocodeică David

secretar Cje Dâmboviţa

 

Estera      Buna, eu sunt Anghel Estera Luciana, sunt actualul presedinte al  si momentan, pana la noile alegeri, detin postul de Director de departament Mobilitate, Formare, Informare si Consiliere in cadrul Consiliului Judetean al Eleviilor, Dambovita.

Consider ca sunt o persoana comunicativa, foarte creativa si destul de indrazneata, imi place sa tin la dreptate si mai ales la adevar, cred cu tarie ca fiecare idee este buna in felul sau si te va ajuta cumva\ candva, daca vrei cu adevarat sa o dezvolti, sa o faci cunoscuta, dar cel mai important sa o pui in aplicare.

Cand am pornit pe acest drum, nu am stiut cu adevarat unde pasesc, insa stiam ca pot face ceva, stiam ca ma pot implica, stiam ca nu am ce pierde si ca voi invata multe; insa nu stiam ce e mai important, ca poti lega atatea legaturi, atatea prietenii si atatea zale intr-un lant al unor puteri pe care nu ni le putem inchipui, deoarece adevarata putere vine din interiorul  nostru, din puterea decizionala, din dragostea pentru nou, din placerea de a face ceva pentru cei din juraul tau si de a ajuta la dezvoltarea resurselor  abordate de alte generatii de bobocii in ale Consiului.

Consiliul pentru mine nu reprezinta doar o totalitate de indatoriri, ce trebuiesc punctuate si rezolvate, ci reprezinta o actiune concreta de voluntariat care ma ajuta in totalitate sa-I ajut pe ceilalti si asfel ajutandu-ma pe mine,pot intelege problemele, cerintele si doriltele elevilor, in viata scolara cat si in grupul de prieteni .

Din data de octombrie 2012 cand am fost aleasa prin vot democratic ca presedinte al Consiliului Scolar al Eleviilor  Voievodul Mircea am putut dezvolta mult mai usor si mai concret nenumarate attribute pe care le-am primit la cateva cursuri de formare, cum ar fi lucrul in echipa, puterea si constiinta decizionala, autoentitatea, ,,puterea,, de lider ship.

Prin activitatile desfasurate in cadrul C.S.E. Voievodul Mircea si in cadrul C.J.E. Dambovita, am realizat nenumarate lucruri pe care nu le pricepeam eu adevarat si in totalitate pana atunci.Voluntariatul nu este doar o simpla activitate pa care o faci pentru alti fara a primi nimic in schimb ci din potriva este o ampla si complexa activitate pe care o faci de drag, cu scopul de a ajuta si de a fii ajutat, neasteptand nimic in schimb, ba chiar dorind sa oferi mai mult, tot ceea ce ai.

Prima activitate pe care am organizat-o in cadrul C.S.E. Voievodul Mircea a fost activitatea de Halloween, pe care am initiat-o impreuna cu Doamna Director a liceului si am hotarat de comun acord sa initiem un parteneriat cu micutii din  C.S.E.,elevii de la scoala Coresi,numarul 5.Impreuna am pus bazele activitatii si am  hotarat sa facem ceva inedit, diferit si tot o data o activitate din care putem invata cu adevarat ceva :ne-am jucat, am avut concursuri dar si probe de aptitudini, prezentare de poezii, prezentarea costumelor, jurizarea si premierea dar si auditi de muzica, recitaluri si prezentari ppt a serbarii

anglo-saxone, in final toata activitatea avand un success enorm, iar profesorii si elevii au cerut anul acesta (2013.31. octombrie) a doua editie a activitatii ,, Happy Halloween,, urmand sa o organizam si sa o punem in aplicare in  saptamanile urmatoare.

In cadrul C.J.E. Dambovita am avut nu numai de o echipa de lucru minunata care tinde spre nou si chiar spre perfectiune, ci de niste prieteni adevarati, care chiar fac lucruri minunate pentru cei din jur, pornind de la Sanziana , conducatorul nostrum suprem si toti ceilalti prieteni . ( Cum a spus si doamna profesoara coordonatoare Sabina Teodorescu ,,Sanziana este o prezenta placuta si are un entuziasm molipsitor ,, insa nu doar ea ci toti ceilalti sunt oameni minunati , cu niste suflete extraordinare )

Dupa cum am spus in cadrul C.J.E. Dambovita am avut enorme lucruri de invatat dintre care iubirea, toleranta, spiritul de echipa, dorinta de cunoastere, placerea de a face  voluntariat, etc. Cele mai multe lucruri au facut parte din spectacolul Caritabil de Craciun care m-a marcat cu adevarat din nenumarate puncte de vedere . Organizarea a fost din unele puncte de vedere putin dificila, insa fiecare piedica reprezinta un pas inainte si fiecare pas inainte reprezinta o noua rezolvare a unor probleme, o modalitate diferita spre noutatea cunoasterii.

O alta etapa extreme de importanta o detine in principal impactul pe care l-a avut organizarea Regionalei Sud Muntenia, unde am putut cunoaste,invata ,aprecia, de ce nu chiar si critica activitatile celorlalte judete .

Ma mandreasc cu ceea ce a ajuns ,C.S.E. ;C.J.E.;C.R.E.; C.N.E.; chiar toti elevi facem parte din aceasta masa, si doresc din tot sufletul un viitor cat mai prosper pentru Consiliul Scolar al Elevilor, caci merita !!!

RAPORT ACTIVITATE SEMESTRIALĂ

Consiliul Școlar al Elevilor

Liceul Tehnologic  “Voievodul Mircea” Târgovişte

Rolul Consiliul Elevilor este dat de următoarele atribuţii specifice: reprezentarea elevilor în structurile de conducere ale şcolii (reprezentativitate): consiliul reprezintă legătura dintre conducerea şcolii, cadrele didactice şi elevi, facilitând comunicarea interpersonală profesori-elevi, susţinând interesele elevilor, organizând proiecte cu şi pentru elevi, diseminând informaţii despre evenimente şi oportunităţi, receptând feedbackul din partea elevilor.

implicarea activă în propunerea, elaborarea şi implementarea unor programe, proiecte, actiuni, evenimente pentru elevi (organizare) – evenimentele şi acţiunile consiliului răspund nevoilor elevilor, completează cunoştinţele elevilor în domenii care nu sunt prevăzute în curriculum, informează grupul ţintă în legătură cu oportunităţi profesionale, evenimente competitive etc. În acelaşi timp, consiliul are responsabilitatea de a oferi o alternativă la divertismentul negativ în forma activităţilor de grup.

  • SCOPUL Consiliului Elevilor

Dezvoltarea gradului de asociativitate şi responsabilizare socială în rândul elevilor şi asigurarea unui climat educaţional democratic şi de calitate.

  • VIZIUNEA Consiliului Elevilor

Elevii, priviţi sub unitatea Consiliului Elevilor, vor reprezenta o forţă în societate, în procesul decizional care priveşte viaţa şcolară şi a comunităţii, sub aspectul îmbunătăţirii acesteia.

  • Obiective

-Alegerea unei echipe de conducere a Consiliului Şcolar al Elevilor;

-Asigurarea continuităţii între generaţii;

-Formarea noilor membrii C.Ş.E.;

-Promovarea activităţiilor;

-Diseminarea informaţiilor de la C.N.E. – C.J.E. – C.Ş.E.;

-Implicarea elevilor în activităţiile C.Ş.E. şi Voluntariat;

-Desfăşurarea unor activităţi pliate pe nevoile şi dorinţele elevilor

-Desfăşurarea unor proiecte in parteneriat cu liceele din judet;

-Propunerea unor activităţi pentru „Săptămâna altfel”;

-Realizarea unor sondaje de opinie cu scopul prevenirii si combateri       problemelor şcolare;

-Realizarea unor activităţi cu scopul stimulării elevilor;

-Informarea elevilor în legătură cu drepturile şi responsabilităţile lor, aşa cum rezultă ele din documentele internaţionale şi naţionale;

-Identificarea cauzelor care generează absenteism, mediocritate şcolară şi organizarea de programe specifice pentru prevenirea lor;

-Realizarea de acţiuni cu scop caritabil;

-Organizarea de discuţii şi forumuri pe probleme de violenţă, consum de droguri, abandon şcolar sau alte probleme legate de aspecte sociale din viaţa elevilor;

-Implicarea elevilor în activităţi de educaţie nonformală referitoare la orientarea profesională şi planificarea carierei;

-Organizarea de activităţi cultural artistice sub forma taberelor, excursiilor, spectacolelor, baluri etc;

-Promovarea şi susţinerea tinerelor talente din rândul elevilor;

Administrarea site-ului  forum-uluirealizat anul trecut;

-Realizarea de studii şi sondaje referitoare la respectarea drepturilor şi obligaţiilor elevilor în instituţii de educaţie;

-Organizarea unor activitaţi în parteneriat cu şcoliile şi liceele din judeţ;

-Realizarea unui parteneriat între proiectul multilateral Comenius şi C.Ş.E. „ Voievodul Mircea ”

-Informarea elevilor in legatura cu noile stiri si activitati din cadrul liceului ;

  • Conducere C.Ş.E.

PRESEDINTE :Anghel Estera Luciana –clasa a 11- a F

VICE-PRESEDINTE : Danciuca Izabela –clasa a11-a G

SECRETAR:Vasalache Georgian Laurentiu –clasa a 10-a  E

DEPARTAMENTE C.Ş.E.

1.Concursuri şcolare si extraşcolare

Director departament : Robert Mihalache –clasa a 10-a  G

Membrii: Neagoe Ana-Maria – clasa a 11-a A

Sarbu Vilia  Elena            – clasa a 10-a G

Costache Iuliana     – clasa a 11-a H

2.Cultura , educatie si programe scolare

Director departament : Andreea Coman – clasa a 11-a A

Membrii : Turcu Catalina           -clasa a 11-a B

Manolache Iuliana –clasa a 9-a E

Dragomir Adrian       -clasa a 10-a D

3.Sport si programe de tineret

Director departament :Ionica Eduard – clasa a 10-a H

Membrii: Dinu Stefanut   -clasa a 10-a M

Stoicescu Marius     -clasa a 10-a B

Stefanescu Ciprian  -clasa a 10-a M

4.Avocatul Elevului

Director departament : Claudiu Petre  -clasa a 12-a E

Membrii: Varlan Corina             -clasa a 11-a B

Nedelea Gabriela        -clasa a 11-a G

Barbu Evelina             -clasa a 9 –a B

Dimulescu Cerasela –clasa a 11-a E

Tomescu Adina           -clasa a 11-a F

5.Mobilitate , Informare , Formare si Consiliere

Director departament –Stoicescu Bianca -clasa a 10-a E

Membrii: Mihalache Alexandra -clasa a 11-a  F

Furtuna Irena    -clasa a 10-a  E

Bratescu Alexandra    -clasa a 10-a C

Profesori coordonatori :

Doamna Dragulescu Daniela

Doamna Pop Magda

  • Activitate C.Ş.E.

Pe data de  17.10.2012  au avut loc alegerile pentru funcțiile Biroului Executiv al Consiliului Școlar al Elevilor. Au votat 949 de elevi din totalul de 1297 şi au fost exprimate 2675 de voturi (891 pentru Preşedinte; 896 pentru Vicepreşedinte; 888 pentru Secretar) 70 de voturi declarate nule şi 102 de buletine anulate. Functiile au fost ocupate astfel : preşedinte, Anghel Estera, de la clasa a XI –a F , obtinut 548 voturi ; vicepreşedinte, Dănciucă Izabela, de la clasa a XI-a  obtinut 669 voturi ; secretar Vaslache Laurentiu , de la clasa a X-a E, a obtinut 630 voturi .

Pe data de 25.10.2012 in cadrul Consiliului Şcolar al Elevilor s-a prezentat noul Birou Executiv .  La acestă întâlnire a fost dezbătut planul de activitate pe semestrul întâi, elaborat de către Biroul Executiv şi au fost alesi directorii departamentelor. La departamentul Concursuri Şcolare şi extraşcolare,a fost ales Robert Mihăilescu,din clasa a X-a G ; la departamentul Cultură,  pentru departamentul Educatie si programe extraşcolare,a fost aleasa Andreea Coman, clasa a XI-a A; la departamentul Sport şi programe de tineret , a fost  ales, Ionică Eduard, clasa a X-a H; pentru departamentul Avocatul elevului a fost ales Claudiu Petre, clasa a XII-a F ; pentru departamentul Mobilitate, informare, formare si consiliere a fost aleasa Irena Furtună, clasa a X-a E. De asemenea in cadrul şedinţei a fost preyentat pe scurt parteneriatul cu scoala generala “ Coresi ” fiind dezbatute amănuntele principale ale serbarii de Halloween « Happy Halloween ” .

Pe data de 31.10.2012 a avut loc întălnirea Consiliului Şcolar al Elevilor cu scopul organizării activităţii intitulate “ Happy Halloween” ,in  parteneriat cu şcoala  „Coresi ” . Activitatea avut loc in amfiteatrul liceului, aceasta incepand la ora 12:30 si terminându-se la ora 13:45. În cadrul activitatii elevii au fost informati despre provenienta si specificul sarbatorii anglo-saxone, de Halloween sala a fost ornata , elevii au pregatit dovleci sculptati, poezii, ppt-uri şi au fost vizionate filmulete. Au fost fost organizate jocuri tematice, acestea având rolul de a sporii imaginatia, spiritul de grup si competitiv cât şi distractia acestora într-un cadru nonformal .Activitatea a fost incheiata printr+o parada a costumelor , dupa care a fost premierea celor mai traznite costume.La activitate au fost prezenţi 150 de elevi, dintre care 30 , de la şcoala din parteneriat, împreuna cu profesorul coordonator doamana Bărascu Adriana. Restul eleviilor fiind din liceul nostru, impreuna cu profesorul coordonator al activitatii doamna Matei Raluca ; Anghel Estera presedinte C.Ş.E. , Dănciucă Izabela vice-presedinte C.Ş.E. „ Voievodul Mircea” , elevii claselor  a X –a E, a XI-a G, a XI-a F ,cat si profesorii invitati impreuna cu Doamna Directoare a liceului Oprea Veronica.

Pe data de 7.11.2012  a avut loc  întrunirea Consiliului Şcolar al  Elevilor cu scopul de a de hotărâ şi a se face cunoscut programul si activitătiile din perioada sarbatorilor de iarnă. Elevii au fostinofrmaţi depsre Balul Caritabil organizat luna urmatoare de Consiliul Judetean al Elevilor Dîmboviţa. În cadrul C.E. au mai fost discutate probleme cu care se confruntă elevii in mediul şcolar.

Pe data de 28.11.2012  în  cadrul  unui cerc restrâns impreună cu Biroul Executiv  s-au facut demersurile necesare pentru achiziţionarea sumei de 10 lei de la Direcţiunea liceului pentru cumpărarea de panglică tricoloră , aceasta fiind necesară in cadrul unei activitati in cinstea Zilei Naţionale a României, 1 Decembrie.

Pe data de 29.11.2012  a avut loc intâlnirea Consiliului   Şcolar al Elevilor , in cadrul sedintei a avut loc activitatea „ Sunt român si ma mândresc !” , în cinstea Zilei Naţionale a României, elevii Consiliului Şcolar hotarand sa poarte, in saptamana 3 – 7 Decembrie 2012, o panglică tricoloră. În cadrul C.E. a fost preyentată si prorama activitatiilor Consiliului Judeţean al Elevilor,cât si Balul Caritabil , pentru adunarea unor sume de bani pentru  doi copii bolnavi; precum si preyentarea activitatii C.J.E . din data de   1.12.2012,  depunerea coroanelor de Ziua Naţionala a Romăniei , la Monumetul Eroilor.

Pe data de 18.12.2012 a avut loc întrunirea Consiliului Şcolar al Elevilor, cu scopul vizionarii şi organizării serbării de Crăciun intitulate „ Un altfel de LA MULŢI ANI !” , activitateaa fost coordonată de prof. Muzică Ionescu Mădalina, si clasa a XI –a F. Activiatea a durat doua ore si jumatate, timp in care în prima parte a serbării au fost prezentate diverse momente artistice, filmulete tematice, ppt-uri, un moment de pantomimă, căt şi colinde crestine. Iar cea de-a doua parte fiind ocupată de un moment artistic în cadrul proiectului multilateral Comenius „ Different but Equal in Europe” coordonat de Prof. Ionescu Daniela şi  sustinut de clasa a XI- a F. Intreaga activitate a fost mediatizată. La activitate au fost prezenţi aproximativ 160 de elevi si profesori.

Pe data de 20.01.2013 a avut loc intrunirea C.S.E. cu urmatoarele scopuri: prezentarea activitatiilor semestrului al II-lea, prezentarea activitatii de tip flashmob, din luna aprilie, a avut loc o dezbatere pe tema” violenta manifestata in licee”, prezentarea desfasuratorului activitatii  ce va avea loc cu ocaziaimplinirii a 395 de ani de la moartea lui Mircea cel Batran, a fost adus la cunostinta eleviilor anumite idei legate de “Saptamana Altfel”. La sedinta au fost prezenti 39 de elevi.

In data de 20.02.2013  in cadrul sedintei C.S.E s-a discutat despre derularea celei de a II-a  etape a proiectului intitulat,  “Implicarea, ca mod de cunoastere”, activitate a C.J.E., desfasurata la Centrul Cultural “ Ioan Alexandru Bratescu Voinesti” Pucioasa. S-au mai adus la cunostinta ultimele date legate de activitatea desfasurata intre data de 26-28.02.2013, la liceul nostru, activitate intitulata « Stim sa iubim romaneste »

Pe data de 28.02.2013 in cadrul C.S.E.  a avut loc activitatea de tip flash-mob in parteneriat cu Proiectul Multilateral Comenius,  « Diffrent, but equal in Europe». La aceasta activitate au participat in jur de 250-300 elevi ai liceului Voievodul Mircea, cat si profesori ; activitatea a fost mediata la doua posturi de televiziune locala. Scopul acestei activitati a fost acela de a  crea o legatura cat mai stransa intre profesori si elevi cat si pentru a intelege cu adevarat moto-ul creat de noi »Diferiti, dar impreuna iubim romaneste », dar dat fiind faptul ca se apropia luna femeii. Activitatea a avut si un scop nobil, acela de a bucura toate fetele si femeile din Targoviste.

In luna aprilie a anului 2013 a fost derulat un proiect in care 8 dintre elevii din clasa a xii F au  format o trupa de teatru forum,(coordonatori :Doamna Profesor de Psihologie Matei Raluca, eleva Anghel Estera ) . Elevii puteau juca teatru si puteau invata cum sa schhimbe o situatie din rau, in ;spre bine  ,aceasta activitate a C.S.E. « Voievodul Mircea » a avut ca scop prezentarea piesei de teatru forum in randul elevilor din unitatea de invatamant. In cadrul proiectului, elevii spectatori au avut ocazia sa intervina si sa participe activ in sceneta de teatru, putand fi chiar si actori.

Pe data de 09.05.2013 a avut loc intrunirea C.S.E. « V.M. »  , la sedinta a fost prezent o parte a Biroului Executiv  al Consiliului Scolar al Elevilor « Voievodul Mircea «, in cadrul sedintei s-a discutata despre amanuntele referitoare la diseminarea materialelor de la C.N.E., din cadrul proiectului de dezbatere si implementare » CiNE VOTEAZA « ; privind  diseminarea petitiilor si completarea acestora cat si o mica dezbatere pe tema data.

In cadrul sedintei Consiliului Scolar al Elevilor au fost dezbatute principalele atributii din C.S.E., au fost disseminate materialele primite de la C.N.E., promovarea  depunerii candidaturiilor, a fost prezentat calendarul organizarii si desfasurarii procesului electoral, cat si date concrete despre acesta.La sedinta au fost prezenti 28 de elevi.

  1. Prezentarea programelor desfăşurate
  • Nume proiect

Happy Halloween

  • Coordonator

Profesor Matei Raluca, elev Anghel Estera, elevii claselor a XI-a F, a XI-a G, a X –a E

  • Perioada de desfăşurare

31.10.2012 / orele 12:20 -13:45

  • Scurtă descriere/rezumat

In cadrul activitătii elevii au avut ocazia sa organizeze jocuri,concursuri , recitalruri, au  fost prezentate ppt-uri, melodii si filmulete tematice,elevii

au fost costumaţi urmând ca la sfârşit sa fie premiat cel mai trznit costum.Elevii cat şi invitaţii au putut afla mai multe informatii despre specificul si provenienţa sărbătorii anglo-saxone Halloween.

  • Grup ţintă

Elevii si profesorii

  • Beneficiari direcţi

Elevii  si invitatii

  • Beneficiari indirecţi

Profesorii si părntii eleviilor

Şcoala „Coresi”

•   Nume proiect

Sunt român şi ma mândresc!

•   Coordonator

Anghel Estera

•   Perioada de desfăşurare

3 -7 decembrie 2012

•   Scurtă descriere/rezumat

În cinstea Zilei Naţionale a României elevii din C.Ş.E. „ Voievodul Mircea „ au purtat la mana timp de o săptămâna panglică tricolora, pentru a arata într-un mod simplu că si noi iubim România si o respectam.

•   Grup ţintă

Elevii din liceu si elevii din C.E.

•   Beneficiari directi

Elevii din C.E.

  • Beneficiari indirecti

Elevii din liceu, profesorii, parinti elevilor

•   Parteneri

Directiunea liceului

•   Resurse

Bani din partea directiunii pentru cumpararea panglicii

•   Anexe: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.431857270214007.104491.236777853055284&type=3

Un altfel de LA MULŢI ANI

•   Coordonator

Prof. muzica Ionescu Mădălina, prof. Româna Ionescu Mădălina, Anghel Estera, clasa a XI-a F

•   Perioada de desfăşurare

18.12.2012/orele 12:30 -15:00

•   Scurtă descriere/rezumat

În cadrul activitaţii au fost prezentate diverse momente artistice, ppt-uri, filmulete tematice, o scurtă pantomimă, cat si colinde crestine.Serbarea a fost împărţită in doua parţi : partea reaminita mai sus şi si cea de-a doua parte, care a fost ocupată de un moment artistic cu colinde româneşti vechi pentru fete si băieţi, moment  care a avut loc in cadrul proiectului multilateral Comenius „ Different but Equal in Europe”, sustinut de elevii clasei a XI –a F. Invitatii au avut parte de o serbare reusită.

•   Grup ţintă

Elevii liceului, profesorii

•   Beneficiari direcţi

Elevii liceului

  • Beneficiari indirecţi

Profesorii, invitaţii si parinţii eleviilor

•   Anexe: Activitatea a fost mediatizata

http://www.youtube.com/watch?v=NaJHU2SA-QE

•   Nume proiect

„ Mircea Cel Batran”

•   Coordonator

Profesorii Liceului Tehnologic „Voievodul Mircea „ Printre care si Domana Director Oprea Veronica.

•   Scurtă descriere/rezumat

In cadrul activitatii legate de implinirea a 396 de ani de la trecerea in nefiinta a Domnitorului Mircea cel Batran, diectiunea Liceului Tehnologic „ Voievodul Mircea „ a hotarat organizarea unei activitatii ample in care au fost invitati Domni Inspectori Scolari judeteni Dambovita, activitatea a fost mediatizata. Consiliul Scolar al Elevilor „ Voievodul Mircea „ a avut atributia de a lucra la un Power Point intitulat „Comemorarea maretiei „

•   Grup ţintă

Eleviim liceului, profesorii, parintii, locuitorii orasului

•   Beneficiari direcţi

Elevii liceului

  • Beneficiari indirecţi

Profesorii, invitaţii si parinţii eleviilor

•   Anexe: Activitatea a fost mediatizata

Puncte tari

Activitatea a fost mediatizata. Ne—am bucurat de solicitarea directiunii.

Puncte slabe

Participarea eleviilor nu a fost intocmai solicitata la maximum.

•   Nume proiect

„Impreuna chiar suntem mai puternici! „

•   Coordonator

Elev:Anghel Estera,profesorii implicati in proiectul multilateral Comenius” Diffrent, but equal in Europe”

Scurtă descriere/rezumat

 

 

IMPREUNA, CHIAR SUNTEM MAI PUTERNICI ! Consiliul Scolar al Elevilor ” Voievodul Mircea ” in parteneriat cu proiectul multilateral Comenius, ” Diffrent but Equal in Europe ” au organizat activitatea de tip flashmob: ” Diferiti, dar impreuna iubim romaneste ! ” cu scopul de a creea o legatura cat mai buna intre profesori si elevi, pentru a intelege ca diferenta inseamana egalitate ! Putem sa fim si diferiti dar totusi egali in drepturi si opinii ! LA MULTI ANI lunii femeii , LA MULTI ANI de DRAGOBETE, caci pururi esti roman. La multi ani iubirii tinere !

Anexe: Activitatea a fost mediatizata

3.Indici de performanţă; gradul de realizare al acestora

-Alegerea unei echipe de conducere a Consiliului Şcolar al Elevilor 100%

-Asigurarea continuităţii între generaţii 90%

-Formarea noilor membrii C.Ş.E. 100%

-Promovarea activităţiilor 80%

-Diseminarea informaţiilor de la C.N.E. – C.J.E. – C.Ş.E. 100%

-Implicarea elevilor în activităţiile C.Ş.E. şi Voluntariat 70%

-Desfăşurarea unor activităţi pliate pe nevoile şi dorinţele elevilor  100%

-Desfăşurarea unor proiecte in parteneriat cu liceele din judet;

-Propunerea unor activităţi pentru săptămâna   “ Să stii mai multe. Sa fii mai bun !” 70%

-Realizarea unor sondaje de opinie cu scopul prevenirii si combateri       problemelor şcolare 60%

-Realizarea unor activităţi cu scopul stimulării elevilor 90%

-Informarea elevilor în legătură cu drepturile şi responsabilităţile lor, aşa cum rezultă ele din documentele internaţionale şi naţionale 90%

-Organizarea de discuţii şi forumuri pe probleme de violenţă, consum de droguri, abandon şcolar sau alte probleme legate de aspecte sociale din viaţa elevilor 70%

-Organizarea de activităţi cultural artistice sub forma taberelor, excursiilor, spectacolelor, baluri  80%

-Administrarea site-ului  forum-uluirealizat anul trecut 80%

-Realizarea de studii şi sondaje referitoare la respectarea drepturilor şi obligaţiilor elevilor în instituţii de educaţie 60%

-Organizarea unor activitaţi în parteneriat cu şcoliile şi liceele din judeţ 90%

-Realizarea unui parteneriat între proiectul multilateral Comenius şi C.Ş.E. „ Voievodul Mircea  100%

-Informarea elevilor in legatura cu noile stiri si activitati din cadrul liceului 100%

4.  Analiza de nevoi;

Puncte tari

S-a constituit o echipă de conducere unită şi capabilă să facă faţă la nevoile şi dorinţele colegilor, am  o suţinere importanta din partea directiunii.

Puncte slabe

Participarea eleviilor nu a fost intocmai solicitata la maximum.

Oportunităţi

Avem oportunitatea să colaborăm şi cu alte licee din judeţ, si cu mari proiecte internaţionale ,să ne promovăm activităţiie în mass-media, beneficiem de un sprijin real din partea conducerii liceului şi a profesorului coordonator, sa ne deyvoltam spiritul de grup si competitiv.

Ameninţări

Lipsa fondurilor pentru realizarea activităţiilor, profesorii care nu sunt interesaţi de alte activităţi în afara sau în timpul orelor de curs.

Material publicat de : Ciocodeică David

secretar Cje Dâmboviţa